joi, 28 august 2025
Primaria Comunei Pestisani

CONCURS – Medic stomatolog cu drept de liberă practică – Compartiment Asistență Medicală pentru Unitățile de Învățământ

27 august 2025 Concursuri

PRIMĂRIA COMUNEI PEȘTIȘANI cu sediul în comuna PEȘTIȘANI, sat PEȘTIȘANI, str. Principală, nr.13, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului unic vacant, funcție contractuală de execuție, pe durată nedeterminată, respectiv: 1 post  MEDIC STOMATOLOG CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ –  Compartiment Asistență Medicală pentru Unitățile de Invățământ, cu durata normală a timpului de muncă  de 7 ore/zi, respectiv 35 de ore pe săptămână.

Condiţii specifice de participare la concurs:
a) absolvent de medicină cu diplomă de medic stomatolog sau medic dentist, cu drept de libera practica;
b) certificat de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, avizat pe anul in curs;
c) asigurarea de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul în curs.

Concursul se va desfășura în limba română și va consta în următoarele etape:
a) selecţia dosarelor pentru înscriere (proba A) şi pentru stabilirea punctajului rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la Ordinul 166/2023;
b) proba scrisă (proba B) ;
c) proba practică (proba C).
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.

Desfășurarea concursului:
– Publicarea anunțului  în data de 27.08.2025.
– Dosarele de concurs se depun, în perioada 27.08.2025 – 15.09.2025, luni-vineri 08.00-16.00, la secretarul comisiei la sediul instituţiei Primăriei comunei PEȘTIȘANI, din comuna PEȘTIȘANI, sat PEȘTIȘANI, str. Principală, nr.13, județul Gorj.
– Selecția dosarelor (Proba A) si afisarea rezultatelor: se face in teremen de maximun doua zile lucratoare de la data expirarii termenului de depunere a dosarelor, pe baza indeplinirii conditilor de participare la concurs, respectiv cel tarziu la data de 16.09.2024, la sediul unității Primăriei comunei PEȘTIȘANI, precum și pe pagina oficială www.pestisani.ro.
Proba scrisă (Proba B)  în data de 18.09.2025, ora 10.00
Proba practică (Proba C) în data de 24.09.2025  ora 10.00

OBSERVATII:
– Locul desfășurării probelor de concurs va fi comunicat odata cu afisarea rezultatelor la selecția dosarelor de concurs.
– Afişarea rezultatelor fiecărei probe a concursului se face la sediul și pe pagina de internet a instituției www.pestisani.ro în termen de maximum o zi lucrătoare (24 ore) de la data finalizării fiecărei probe.
– Termenul în care se pot depune contestaţii este de cel mult o zi lucrătoare (24 ore) de la data afişării rezultatelor selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a probei practice.
– Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor este de cel mult o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
– Afişarea rezultatelor finale se face în termen de maximum o zi lucrătoare (24 ore) de la data afişării rezultatelor eventualelor contestaţii formulate pentru ultima proba, cea practica.

Relaţii suplimentare se pot obtine de la secretarul comisiei de concurs: dl. JOE  ADRIAN, INSPECTOR superior, adresă: comuna PEȘTIȘANI, sat PEȘTIȘANI, str. Principală, nr.13, jud. Gorj ,telefon 0253/277.151.

CONCURS – Medic stomatolog cu drept de liberă practică – Compartiment Asistență Medicală pentru Unitățile de Învățământ

Sari la conținut